Domafon

Domafon – universul tapițeriilor

Domafon Domafon – universul tapițeriilor

De-a lungul activității Domafon, una dintre cele mai importante coordonate după care ne-am ghidat a fost CONFORTUL. Am făcut acest lucru pentru că am constatat cât de important este să oferim clienților noștri o experiență pozitivă, și atunci cât fac achiziția produsului nostru, și cât se bucură de acesta în căminul, biroul sau spațiul nou amenajat. Ne dorim ca oamenii să aibă acest confort și în relația cu noi și de aceea, le oferim și o gamă atât de diversitficată de saltele și materiale de tapițerie.

În urmă cu ceva vreme, unul dintre cei care ne-au călcat pragul showroom-ului, după ce i-am prezentat câteva dintre cataloagele noastre de materiale, zicea: Aici este „universul tapițeriilor!”. Atunci ne-am dat seama că am reușit să ne atingem unul dintre cele mai importante obiective și ne-am îndeplinit una dintre misiunile noastre. Am creat la Domafon un univers al tapițeriilor, al culorilor și texturilor reunite în lucrări calitative, realizate prin parteneriate cu furnizori de încredere. În alegerea acestora, accentul cade pe confort și stil. Alte elemente care susțin achiziția unui material de la Domafon sunt: atenția oferită de către noi detaliilor și diversitatea.

Domafon oferă o gamă largă de variante, de la stofe și plușuri, până la imitație de piele și piele naturală. Formarea unor preferințe în acest domeniu este posibilă numai prin stimularea tuturor simțurilor, fie că este vorba despre textura observată vizual, sau atingerea detaliilor, iar Domafon oferă posibilitatea de a testa mostre. Beneficiul acesta permite familiarizarea cu produsele oferite și încurajează luarea deciziei potrivite, investiția în produsele Domafon fiind una de lungă durată.

Produsele Domafon sunt create în funcție de nevoile și dorințele cumpărătorilor. Satisfacerea acestora reprezină, așadar, chiar sursa originalității experienței de vânzare oferite. Noutatea și inovația sunt elemente pe care Domafon încearcă să le aibă mereu în vedere, indiferent că este vorba de gama de produse sau procesul de cumpărare.